Prezenţa la SIM 2012, un succes pentru Kastamonu Romania

 Bucuresti - 04 octombrie 2012 - Peste 5.000 de persoane au vizitat standul companiei Kastamonu Romania în cele cinci zile de participare ca expozant în cadrul Salonului Internaţional de Mobilă - SIM 2012, cel mai important eveniment de profil din România. Cu o suprafaţă generoasă - 120 mp, standul Kastamonu a prezentat vizitatorilor atât cele 12 modele de feţe de uşi fabricate la Reghin, cât şi cele 75 decoruri de PAL melaminat care compun colecţia de debut Kastamonu Romania - VISION 2012.

Pe durata târgului, reprezentanţii companiei au avut discuţii cu peste 150 de companii cu activitate în industria de profil, în vederea dezvoltării sau iniţierii de noi colaborări.“Am avut un aflux de vizitatori consistent, atât din categoria consumatorilor finali, care au fost încântaţi să descopere elementele de noutate din colecţia de PAL melaminat, cât şi reprezentanţi ai unor firme din industria de profil – producători de mobilier, revânzători de materiale si accesorii pentru mobilier, precum şi firme ce activează în domeniul amenajărilor interioare. Aceştia au dorit să afle cât mai multe informaţii despre companie, portofoliul de produse, precum şi detalii cu privire la gama de decoruri, modele si finisaje disponibile.

Au vizitat standul nostru şi colaboratori existenţi, care au dorit să se familiarizeze cu noile produse din portofoliul companiei, vizând noi oportunităţi de colaborare pentru viitorul apropiat”, a declarat Radu Corăbian, directorul de vânzări al Kastamonu Romania.Târgul, desfăşurat între 19-23 septembrie, a fost evaluat încă de la început de către conducerea companiei ca o foarte bună oportunitate de a promova noile produse din portofoliu şi a coincis cu debutul livărilor de PAL melaminat din producţia noii fabricii Kastamonu din Reghin. Unul dintre obiectivele participării la târg a fost prezentarea noului nume al companiei – Kastamonu Romania, precum si confirmarea apartenenţei la grupul de firme Kastamonu Entegre. “Din punctul nostru de vedere, participarea la târg a fost un succes, ne-am îndeplinit toate obiectivele urmărite.

Suntem convinşi că, pe termen mediu şi lung, participarea la SIM 2012 va influenţa şi volumul vânzărilor, mai ales prin prisma faptului că prezenţa noastră a fost percepută ca o certitudine a intrării pe piaţa de PAL din România a unui nou şi important jucător – Kastamonu Romania”, a mai spus Radu Corăbian. 

Localizare si contact

Adresa:
Str. Ierbuș, nr. 37
Reghin, Jud. Mureș
cod 545300,
România

Contact Vânzări:
Tel:  +4 0372 593720
Fax: +4 0372 593811
Email: 

Distribuitori

Distribuitorii produselor fabricate la Kastamonu Romania

detalii

Materiale marketing si mostre

Utilizați acest modul pentru a comanda cataloage, mostrare, expozoare și mostre.

IN CURAND